Așa sunt zilele meeeele….


N-am mai scris de multă vreme, nu că nu am vrut, dar nenorocita asta de inspirație nu funcționează cum am văzut în filme.
Tăntălăul care nu are inspirație își cumpără o casă la țară și scoate cel mai mișto roman de până atunci. Bine, ori cunoaște o vecină coborâtă de pe vreo copertă de revistă ce a avut o mare decepție în viață și se lasă cu big love, ori casa cumpărată are tot felul de probleme și se dărâmă pe el ( am făcut igrasie la subsol, se pune? :)) ), ori vine un mare psihopat și încearcă să îi facă felul iar el scoate o carte despre asta. La mine, nimic! Când a plouat de a rupt stilul de puteam să îl întrec pe Bacovia, când a fost cald de mă visam în Thailanda. Ce naiba să mă inspire prășind barabule și legând roșii? Noroc că am nunți!
Avui nuntă internațională, o româncă ș-un bulgar. Tot timpul când mergeam în altă țară mă gândeam ce tăntălăi sunt ăia de încep a spune când aud că suntem români: Hagi, Nadia Comăneci, București ( adică, doar atât?). Ei bine, mi-am luat-o! M-am uitat ca proasta la el și mă gândeam ” mă da’ n-au și ei un Hagi? Oare cum îl cheamă? Băi nici pe Hagi, nici pe Nadia a lor nu îi știam. Tot ce îmi venea în cap era Nisipurile de Aur, Balcik, Sofia și Andreea ( aia blondă care a cântat cu Costi Ioniță :))) ) Atât! Proastă grămadă!
Nu-i bai, omu’ tare fain! Am vorbit engleză de ne dor fălcile la cât ne-am strâmbat. La ședința video de după nuntă pământul mustea de apă, am călcat toți prin fleșcăraie și vine rândul mirelui:
” -Ohh, shit!
– No! No shit! It’s just water! ( Zânul)”
Am murit de râs!
Fotograful le cere să simuleze un mers, un pas în față, un pas în spate…și când să tragem și noi se trezește geniul din mine:
– Please, stop ( al dracu’ cuvânt cum îi zicea… bălăngăneală ) BĂLĂNGĂNEIT yourself!
Mă rog, nu asta voiam să vă spun. De câteva zile nu mă simt în formă maximă, nu prea îmi arde a mânca, ceea ce nu e un lucru rău. M-am gândit în capu’ meu că dacă tot nu îmi arde a mânca lucruri grele, gătite, să mănânc mai light. Așa că a făcut fetița piept de pui la grătar și un castron de salată. Fir-ar mă-sa lu’ ăla care a zis : „Sex is good, but have You ever try zeamă de la salată cu pâine?” Jur!! Două felii de paine! Gata! Eu am terminat! (got it?:)) )

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns