Gânduri, scrisuri și înscrisuri

Mă uit la telefon în gol, sunt frântă! Nu, nu că aș fi muncit cu brațele, cu spatele, m-au muncit gândurile.
Fac și eu ca bunică-mea ” maică, să-ț’ spui, să nu-ți spui…”, ori ca atunci când eram mică ” da’ dacă spun și nu se mai îndeplinește?”. Hai să vă spun.
Acum câteva zile m-a sunat un Mare Domn să mă invite în compania lui….( vezi că ți-au fugit gândurile aiurea, nu se referea să bem un vin și să ne pupăm, nu!) companie= firmă, și să fac ce știu eu mai bine ( nu cafea), adică să scriu.
Am fost invitată să vin la ședința de azi dimineață ca să discutăm. Până aici clar, da? A înțeles toată lumea? Ei, ce urmează? Gânduri, frate! Gânduri!
Am avut zeci de gânduri și de variante.
Mă gândeam la o sală cu 4-5 persoane care strigă la mine:
– Când se scrie ” sa” împreunat?

-Păi, așa, aaaaa ….( oare dacă o spun pe aia cu ” nu ne-a predat încă doamna” mă cred?)

-Când se scrie „mi-au” cu cratimă?

-Aaaaa, păi…. când e pisica răcită, să arăți că nu prea o ține vocea!

-Stai jos! Ai 3! Nu: ” ai 3 de „da” și ai trecut în etapa următoare”, nota 3!

Mi-a spus că dacă nu am cum să ajung la ei, trimite o mașină după mine. Ta-na-na-naaaa! Eu la replica asta am început să mă cred Beyonce, mă și vedeam: covor roșu, paparazzi, eu în rochie de gală, ăștia mă așteaptă cu flori, fomfleuri, cvartet, elicopterele survolează cerul.
Mă, cum mă gândeam eu la asemenea tablou, mi-am dat seama că parcă ar fi un film american: ea o mică toantă ( 50shades), de la țară ( Rm Sărat), se apucă de scris și ajunge mare sculă pe basculă ( Carrie Bradshaw). Api, stai frățică, da’ dacă tot suntem în filme să visăm până la capăt: mă duc eu acolo la ei și o fac pe interesanta, nu zic nici „da”, nici „nu”, un pic evazivă, nu cad în șpagat de bucuroasă ce sunt de oferta lor, că așa am văzut eu în filme că se face. Ajung acasă, fac eu ce fac ( într-un film aș face biscuiți sub formă de brad și de ren, ne-am bate cu faină, am râde împreună) și vine un curier cu un coș cu abureli ca să mă combine ( o sticlă de ceva, un cozonac, 3 fire de cabanos, o atenție, o măslină…) Așa frate, așa mă mai gândesc dacă accept. 🙂

Ce e foarte tare, e că am pățit ca în filme: ai o ofertă ….mai apare una!
Ps: Doamne, ce de coșuri o să am!!:)))
Alt PS: Dacă scriu bine ne vedem și în altă parte, dacă nu, eu sunt aia de pe OLX: ” vând coșuri…” :))

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *