Eu fac parte din câteva grupuri, nu secte, nu grupări, grupuri pe Facebook. În unele sunt pentru că trebuie, în unul sunt pentru că îmi place.
Ce vorbeau fetele mele aseară? Cât de bine arăta Kate Middleton la 7 ore după ce a născut. Nah, poate că așa arată prințesele după ce nasc, dar sunt convinsă că prințesa din poveste nu a întors Buckingham-ul cu curu’-n sus să facă curat că vine ” bebe mic și minunat”.)
Eu sunt convinsă că dacă Kate m-ar citi ar spune ” Mamă, ce femeie! Bine că nu e în Anglia că aș avea probleme”. Păi bine mă Kate, noi femeile în România înainte să vină bebe facem curățenia curățeniilor, unele văruiesc, schimbă mobila, nah ai ratat momentul acum, da’ pune tu o pernă în față și încearcă să faci treabă..)) Eu țin minte că la curățenia curățeniilor am aspirat, am spălat, am dezinfectat, am călcat, am pus perdelele la geam, știi tu cum e să pui perdele cu ditamai burta? Îți spun eu: m-am chinuit pe stânga, pe dreapta, mai departe, mai aproape, pentru că dacă ai burtă se lipește de geam și nu ajungi.) Singura soluție a fost să deschid geamul, să scot burta pe geam )) Ehhh, vezi? Nu știai! Te-am luat!!
Da’ de gătit, ai gătit? Adică să faci mâncare…. Cum de ce? Păi William nu a făcut chermeză, nu a băut? La noi în România, când femeia naște …bărbații beau! Unii beau de bucurie, alții de necaz, unii că au vrut, alții că nu, unii că au făcut tot setul, alții că au primit o piesă pe care deja o aveau… Eu cu o zi înainte de a naște am făcut mâncare pentru Radu, pentru Radu și băieți, am lăsat alcool pregătit, adică trebuie să ne gândim și la cei care vor suferi acasă ( mă rog, a 2 a zi )) ). Vezi? Iar te-am luat!
Să nu îți mai spun că înainte de astea a trebuit să fac zacuscă, conserve, sucuri, dulceață și să pun la congelator! Nah, iar te-am luat!!
Pun pariu pe cât vrei tu că nu ai mers până în sala de operații ( la un alt etaj) cu sonda pusă și cu punga în mână! )) Ha, să știi că nu te simți că și cum te-ai plimba prin palat cu sceptrul în mână….
Pun pariu pe cât vrei tu că nu ai intrat în sala de operații în curu’ gol ( completely naked, că să mă înțelegi) și o gașcă de oameni în sală (îmbrăcați:))) ) . Ha, să știi că nu te simți ca și cum ai intra în sala tronului și toată lumea se uită la tine că ești prințesă, se uită la tine…dar pentru că ești singura în naked butt…
Aș putea să continui, dar nu vreau să te simți prost ))
Ps: Hai, stai liniștită, nu vin..ar trebui să venim toate ))
Alt ps: Hai, stai liniștită, am glumit…. știi că îmi ești dragă!
Cine e prințesa mea?Ha? Cine? Cine? ( A se citi cu tonalitate manelistică)
Comentarii Facebook